Daily Archives: November 12, 2015

Islamul și viitorul Europei

Published by:

Impactul culturii islamice asupra unei Europe unite în tratate dar dezbinate în cuget este o realitate care foarte greu poate fi trecută cu vederea de cei cărora le place să scruteze mersul lumii şi să îşi dea seama de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Este o temă veche de cel puţin 1400 de ani, dar mereu actuală, mai ales în contextul unei globalizări care se află deja într-un stadiu destul de avansat și care a anihilat graniţele care existau până mai odionioară între popoare şi culturi.

Pentru cei care doresc să aprofundeze oarecum această tematică pot recomanda lectura a trei cărţi extrem de interesante, care, desigur, nu tratează în mod exhaustiv această problematică, întrucât nu acesta este scopul lor, şi nici nu pot constitui o teorie universal valabilă referitoare la interacţiunea dintre islam şi Occident. Iată cărţile:

  1. Francis FukuyamaSfârşitul istoriei şi ultimul om
  2. Samuel Huntington, Ciocnirea civilizatiilor
  3. Zbigniew Brezezinski, Marea tablă de şah

Nu doresc să vorbesc aici pe larg despre aceste cărţi. Le-am furnizat mai mult ca o lectură suplimentară pentru cei care vor să studieze mai multe aspecte ale aceleiași problematici. Francis Fukuyama ne prezintă o viziune în mare măsură hegeliană asupra istoriei şi punctul spre care aceasta se îndreaptă. Sfârşitul istoriei este un elogiu adus democraţiei, care, în opinia autorului, este singurul mod de guvernare care satisface structura interioară a individului. Pe măsură ce democraţia va învinge în fiecare colţ al lumii, istoria se va îndrepta spre sfârşitul ei, nu un sfârşit fizic, ci un sfârşit al istoriei aşa cum este percepută hic et nunc. În această dinamică se încadrează şi cultura islamică. Cartea lui Huntington este mai puţin conceptuală şi mai mult ancorată în real. El vorbeşte despre conflictul de valori dintre diferitele culturi, explicând astfel conflctele pe liniile de falie. Prin urmare, propune ideea unui conflict direct între cultura occidentală şi islam. Zbigniew Brezezinki ne propune, de fapt, un tratat de geopolitică în care Eurasia este tabla de şah, într-un joc la care participă 4-5 jucători. Prin Marea tablă de şah putem înţelege relaţiile dintre Europa şi cultura islamică din punct de vedere geostrategic.

Istoria ciocnirilor dintre islam şi Europa

Încă de la apariţia religii islamice, Europa s-a confruntat din plin cu tendinţele expansioniste ale triburilor arabe (la început) şi ale Imperiului Otoman (pana odionioara). Trebuie să menţionăm că islamul a apărut într-un context de decădere totală a Europei, cel puţin a Europei occidentale. Existau astfel doi pioni: triburile arabe cu o religie în plină forţă de exprimare, cu veleităţi războinice şi o motivaţie extrem de puternică; şi Europa, un continent deja bătrân, măcinat de conflicte între Apus şi Răsărit, slăbit de invazile popoarelor barbare, cu moralul la pământ. Continue reading

Da sfoara in tara
0