Despre corupția care ucide, deconturi și Mona Sahlin

”Corupția ucide” este una dintre lozincile recurente ale protestatarilor din ultima vreme. Acest veritabil aforism popular este, fără doar și poate, justificat, întrucât tragedia din clubul Colectiv de pe 30 octombrie a fost rezultatul unui lung șir de nereguli peste care s-a trecut cu vederea, iar clubul funcționa fără niciun fel de jenă din partea autorităților, deși localul era cu totul impropriu pentru asemenea evenimente.

Dar corupția în sine nu este ceva doar legat de șpagă, ci mai de grabă de furt. Un sistem corupt își lasă membri să fure nestingheriți, uneori chiar cu decont. Discuția trebuie să meargă neapărat în direcția aceasta, întrucât majoritatea politicienilor au intrat în politică tocmai pentru a duce o viață de lux pe banii contribuabililor.

Ca o paranteză, la orice multinațională, fiecare decont este foarte atent verificat de către mai mulți superiori astfel încât să se excludă  de tot posibilitatea ca angajatul să fi generat cheltuieli personale pe banii companiei.

Ei bine, se pare că nu același lucru se întâmplă și în cazul demnitarilor români, indiferent că vorbim de miniștri, parlamentari, prefecți sau primari. Practic, demnitarii își decontează aproape orice cheltuială personală și se lăfăie într-un veritabil lux pe banii cetățenilor. Dacă nu avem memoria scurtă, ne vom aminti desigur de cel mai recent astfel de scandal, iar acesta l-a avut ca protagonist pe efemerul prim minstru Mihai Răzvan Ungureanu. Ei bine, în doar 79 de zile cât a fost premier el a decontat aproximativ 10 milioane de lei. Practic el a cheltuit 10 milioane de lei din banii noștri. Iar ceea ce apare pe deconturile din acea perioadă este de-a dreptul halucinant.

– Whiskey Lagavulin – 1.718 lei/sticla
– Vodka Beluga – 790 lei/sticla
– Caviar – 7.877 lei/750g
– Foie Gras – 311 lei/kg
– Vita Kobe (Japonia) – 3.500 lei/kg
– Vin Gaja (Barolo Dagromis) 0,7l – 292 lei/sticla
– Vin Ornellaia (Bolgheri Rosso Superiore) 0,7l – 672 lei/sticla
– Vin Sollaia (Antinori Solaia 2008) 0,7l – 990 lei/sticla

Am putea spune că aceste deconturi au fost făcute cu ocazia unor oficiale extrem de importante. Doar că în acea perioadă nu prea a vizitat nimeni România, care se afla într-o adâncă perioadă de instabilitate politică. Dar mai sunt și alte lucruri plătite din banii noștri care nu pot fi justificate sub nicio formă, precum deodorante, creme, truse de unghii, papuci de casă, parfumuri, aparat de ras și multe altele.

Acesta a fost doar vârful aisbergului, dar majoritatea demnitarilor decontează astfel de lucruri, ceea ce este absolut incalificabil.

Și ca să vă faceți o părere despre cum sunt tratate astfel cheltuieli în state civilizate, aș vrea să aduc în discuției cazul Monei Sahlin. În 1995, Mona Sahlin era unul dintre cei mai importanți politicieni din Suedia. Atunci când premierul Ingvar Carlsson și-a anunțat demisia, Mona Sahlin era considerată de toată lumea drept următorul prim ministru. Lucrurile nu au mers, însă, așa, intrucât a ieșit la iveală că Mona Sahlin a folosit un card de credit guvernamental (Mona Sahlin era ministru în acea vreme) pentru a a cumpăra o ciocolată Toblerone și alte câteva legume de la un supermarket. Pe lângă aceasta, a mai ieșit la iveală că nu plătise niște amenzi de parcare în valoare aproximativă de 10.000 coroane suedeze. Acest scandal a fost cunoscut sub numele de ”scandalul Toblerone”.

Ce s-a întâmplat cu Mona Sahlin? Evident nu a mai ajuns prim ministru atunci și fulminanta ei carieră politică de până atunci s-a sfârșit practic. Doar peste 10 ani a reușit să mai revină în politică, devenind președintele Partidului Social-Democrat din Suedia. Dar prim ministru nu a mai ajuns niciodată.

Prin urmare, în Suedia se poate curma o carieră politică promițătoare din cauza unei ciocolăți Toblerone și a unor amenzi de parcare. La noi se decontează cele mai fine băuturi și mâncăruri din banii cetățenilor. La fel se decontează și o tonă de produse utilizate exclusiv în scop personal. Și dacă vă întrebați de soarta lui Mihai Răzvan Ungureanu, aflați că acesta este directorul Serviciului de Informații Externe, numit de către, ATENȚIE, Klaus Iohannis!

Și dacă tot vorbeam de Suedia, e bine să știm că în acea țară toate deconturile demnitarilor sunt publice și pot fi cercetate chiar pe internet de către contribuabili.

Poate că protestatarii de astăzi ar trebui să aibă în vedere și acest aspect atunci când întocmesc liste cu revendicări.

Da sfoara in tara
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *