Dubiul ca metodă

Tags:

Dacă provocăm orice absolvent de liceu (și probabil aproape orice om) să ne spună ceva despre Rene Descartes, vom auzi, cu siguranță, încă de la început, celebra frază ”Cogito, ergo sum” (gândesc, deci exist). Până la urmă nu e rău deloc, întrucât dacă analizăm orizontul deschis de acest aforism, vom găsi fiecare dintre noi  câteva semnificații utile pentru viața de zi cu zi. Dar cine își mai permite astăzi să filozofeze?

Totuși, nu despre asta voiam sa vorbesc în sine, dar dacă tot suntem aici, merită să facem o scurtă incursiune în istoria filosofiei. Această celebră propoziție a fost mai întâi folosită de Descartes, în limba franceză, în Discurs asupra metodei. În limba latină, a apărut pentru prima dată aproximativ 20 de ani mai târziu, în Principiile filosofiei. O formă ceva mai lungă aduce și conceptul de dubiu în acest aforism, dar trebuie menționat că Descartes nu a folosit niciodată în textele sale formula ”dubito, ergo cogito, ergo sum”. Aceasta a apărut postum, dar trebuie menționat că se încadrează perfect în gândirea lui Descartes. 

Și aici voiam să ajung. Descartes introduce dubiul ca metodă și vorbește foarte mult despre acest lucru, cam în toate operele sale. Conform lui Descartes, dacă pornești într-un demers sincer de căutare a adevărului, trebuie, măcar odată, să pui sub semnul întrebării tot ceea ce știi. Și aici nu este vorba despre a arunca totul în coșul de gunoi al creierului, ci pur și simplu de a șovăi, de a evita formulări definitive, de a acceppta faptul că tot ceea ce știu ar putea fi greșit. Prin aceste principii, Descartes a pus bazele gândirii critice.

Da, gândirea critică…. un concept atât de des vehiculat în zilele noastre. Teoretic, trăim într-o epocă în care gândirea critică este pur și simplu zeificată. Acest lucru nu ceva rău în sine, doar că astăzi, mai mult ca oricând, a dispărut dubiul din gândirea critică, iar gândirea critică fără dubiu nu mai este gândire critică. Mi se pare că astăzi nimeni nu mai are dubii, ci doar certitudini. Și avem impresia că dacă orice concept e doar la un click distanță, putem avea certitudini pe absolut orice temă. Doar anul acesta am văzut atât de mulți oameni care au certitudini despre politică, fotbal, șah, filosofie, economie, teologie, muzică, cinematografie, drept, sociologie și lista poate continua.

Nu cred că în ecuația gândirii critice putem înlocui dubiul co Google sau Wikipedia. Cum ziceam, în momentul în care facem asta, nu mai gîndim critic ci doar consultăm o anumită informație care musai trebuie să fie în concordanță cu valorile noastre, cu gândirea noastră, cu percepțiile noastre. Mai apoi ridicăm această informație la rang de adevăr absolut și mergem la jihad împotriva celor care îndrăzesc să vadă lucrurile diferit.

Dacă vrem, într-adevăr, să pornim în căutarea ”adevărului”, trebuie să redescoperim dubiul ca metodă. Altminteri ne amăgim că gândim critic, când de fapt ne facem părtași unui demers inconștient de mistificare. Și nu cred că cineva ar avea de câștigat ceva din asta.

Da sfoara in tara
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *